
Colegiul Tehnic Forestier Câmpina în 13 octombrie 2017 a organizat o activitate de prezentare a experiențelor trăite de doi elevi în cursul ERASMUS+ la care au participat în perioada 20-29 mai 2017 la Berlin, Germania. Activitatea a avut ca scop aniversarea Zilei intonaționale ERASMUS+ dar și diseminarea activităților din cadrul acelui curs nonformal.
Elevilor de la diverse clase de a XII a cat si corpului profesoral al Colegiului Tehnic Forestier, cei doi elevi Tudose Alexandru si Condorache Robert au împărtășit experiențe, trăiri, colaborări unice trăite in cadrul programului Erasmus+ – KA1 – Multiactivities project "ORA: green tools to enhance the social inclusion of young people and sustainable development of local communities" .
Proiectul este derulat de organizația europeană ORA Network fondată în anul 2014, iar APDD –Agenda 21 este unul dintre membrii fondatori și singura filială a acesteia în România.
Obiectivele proiectului constau în realizarea unui proces de educație non-formală pe termen lung cu privire la modul în care dezvoltarea durabilă și protecția mediului sunt folosite drept instrumente pentru a încuraja participarea activă a tinerilor și dobândirea unor cunoștințe și aptitudini pentru a stabili standarde comune de lucru în cadrul ORA Network.
În urma participării la acest proiect elevii au dobândit o serie de abilități și competențe: competente lingvistice de comunicare în limba engleză, abilități de lucru în echipă, gestionarea eficientă a factorilor de stres precum și competențe economice în gestionarea unor tipuri de resurse valorificate în Centrul de Tineret "ANA LANDSBERGER" și Gradina internațională " IGA" din Berlin.
Prof. Carmen Voinea